Pe pervaz (I)

Easy like Sunday morning... Asa ar trebui sa inceapa fiecare saptamana. De ce ne torturam si punem la inceputul calendarului o zi de luni, un nume atat de ostil, de pasiv, de neimbietor de munca, de parsiv si subversiv, de dat cu capul si rupt din cele mai urate inchipuiri ale omului?

Asa ar trebui sa inceapa si a si inceput povestea mea: easy like Sunday morning. A. e un inceput de ganditoare a secolului XXI, este progenitura perfecta a tutror parintilor din lume, exemplul care ti-l da profesoara in clasa, tipa pe care se bazeaza toti, copilul minune. A. e o "dulceata" de fata sau cel putin asa ii spun matusile.

.......

Deschise geamul si privea in gol. Cati oameni se grabeau spre casa la acea ora? Cati tineri se sarutau cu foc in parcul de peste drum? Cate masini polua strada? Cati metri erau de la etajul asta pana jos? A. se asezase pe pervaz. Era locul ei. Pervazul o sustinea de cand era mica si se catara de-a busilea din patut si tipa mama la ea. Pervazul era cel care ii tinuse in palme toate pornirile de gimnasta pe la 7 ani. Pervazul lung si lat era cel care adapostea sute de intrebari adresate in miez de noapte stelelor. Tot el adapostise prima strangere in brate, prima lacrima de amor si primul pumn al maniei. Pervazul cu placi de gresie asemanatoare lemnului, aduse cu atata truda la finalul regimului comunist, acum sterse de vreme si coatele lui A, era tot acolo, gardianul tacut si cuminte al fetei.

A. se suia pe pervaz si privea pe strada de fiecare data cand o pocnea gri-ul. Gri-ul este acel ceva care vine uneori peste tine, iti rupe in bucati simtul umorului, buna dispozitie, copilaria si te face sa fii serios, asa cum o vedea pe bunica cand era mica si nu manca felul doi de mancare. Gri-ul nu tinea cont de varsta, sex, preocuparile zilnice, scoala, chef sau sanatate. Gri-ul era suficient de politicos si se anunta cu cateva zile dinainte. A. stia cand trebuia sa vina si golea pervazul de caiete, carti, CD-uri. Stia ca in curand se va aseza si va gandi. Caci asta facea A. acolo: gandea la ceva serios.

Astazi, cu lumina abia vizibila de la un soare grabit spre apus, A. avea un singur cuvant in cap: principii. Ce stia A. la putinii ei ani? Ca toti oamenii au principii. Mama ii spusese ca principiile sunt regulile nescrise dupa care ne ghidam neconditionat in viata. Pai si daca e neconditionat, de ce sunt nescrise? Si de ce nu sunt la fel la toata lumea? Si-n fond ce este principiul?

O teorie matematica? O definitie de DEX? O forta straina spre care suntem impinsi? Karma indienilor? Moira grecilor? A. stia bine ca ea inca invata, inca era tanara pentru a putea spune ca are principii in viata. Si totusi, A. nu fuma niciodata si nu suporta drogatii. Astea erau principii? A. invata la toate obiectele pentru ca ii facea placere sa memoreze lucrari, A. nu iesea din cuvantul mamei pentru ca ... nu se facea asa ceva. A. tot nu era lamurita insa. Principiul e insasi regula de aur pe care ne bazam toti. Dar daca toti avem reguli de aur, de ce exista inchisori? De ce ascultam de porunci dumnezeiesti, daca deja avem principii?

Gri-ul batea in retragere mai repede in seara asta. A. simtea asta. A. insa mai simtea ceva. Principiile se puteau schimba. Ce nu stia A. era cum.

to be continued...