From London with love - part 4

Ganditi-va la primele 3 cuvinte care va vin in cap cand zici Londra. La mine rasar ceata, ploaie si bus-urile rosii. La voi s-ar putea sa fie multe altele, dar macar un cuvant din cele trei ar trebui sa se asemene. Si acela ar trebui sa fie ploaie.

Nu stiu altii cum interpreteaza acest cuvant, dar dupa ce am apucat sa gust din stilul ploios al Marii Britanii, respectiv al Londrei, lucrurile incep sa prinda alte nuante. Acasa invatam despre ploaie ca reprezinta un fenomen natural, cauzat de diverse paturi de nori care fac prostii si varsa apa pe noi. La englezi, lucurile stau putin altfel. Norii fac in continuare prostii (mai bine zis fac un fel de Formula 1 pe cerul patriei britanice 24 din 24h), dar ploaia nu mai vine ca picaturi. Aici ai doar doua variante de ploaie:
1. varianta cunoscuta acasa sub denumirea batraneasca de "rupere de nouri, fratee";
2. varianta cunoscuta acasa sub denumirea batraneasca de "mocaneasca masii".
Nu ma contraziceti va rg, stiu ca sunt denumiri romanesti, dar stilul in care apa curge pe insulita asta de la nenea ala de sus, e british pana la sateliti si inapoi: apatic, indiferent, rece pana la disperare, de neoprit, conservator cu marimea baltilor, marinimos cu cantitatea de apa pe cm patrat.

In prima luna am prins aproape o luna de soare, cu ceva zile innorate si atat. Apoi vremea si-a dat arama pe fata si-am gustat din plin acel je ne sais quoi care ii face pe britanici sa migreze cu zecile de mii in Australia, Portugalia si orice alta alie ale carei temperaturi medii anuale depasesc 28 grade.

Fratilor, daca veniti vreodata in perioada asta mirifica, la noi, a anului, luati o umbrela sanatoasa, mult paracetamol si doua straturi in plus de leucocite care sa va tina de cald cand vantul se porneste sa valseze cu ploaia intr-un dans rece si inghetator de oase, hematii si toate celelalte lichide din interiorul nostru.

From London with love,

End of transmission.

P.S.: Am uitat sa zic "La multi ani, bre!" pentru cei care inca mai trag speranta ca acasa lucrurile se vor rezolva. Si hang in there. Ultimul stinge lumina!

From London with Love part 3

Ziua de azi a inceput delicios. Neluand in considerare semnificatia personala a zilei, pot spune ca a fost lunga dimineata de duminica savurata ca la carte, in pat, pana la ora 13.30. Trezita pe la un 10 somnoros si noros, am decis de comun acord cu sforaitorul sef al casei sa ne uitam la "Public Enemies": Johnny Depp, Christian Bale si Marion Cotillard. Pentru mine nu a fost chiar un regal cinematografic, ci mai degraba un film bun, realizat intr-o maniera ce poate parea usor superficiala, dar daca stai sa privesti mai in profunzime, realizezi ca altfel nu ai avut nici o sansa sa privesti intr-o bucatica din trecutul ambelor parti ale Americii anilor '30.
Cu un gust usor melancolic dupa rochiile si coafura vizionate timp de 2 ore, m-am bagat intr-un dus lung si foarte cald in speranta ca scap de somnolenta specifica celei mai ciudate vremi din Europa: cer insorit, soare stralucitor, frig de clantane dintii sau cer super innorat si o caldura aproape tropicala, ambele stari meteo putand fi intalnite in mai putin de o ora la o plimbare in Londra.
De la ora 17 a inceput adevaratul regal al zilei: piesa "Inherit the Wind" la unul din cele mai vechi si renumite teatre ale capitalei britanice: The Old Vic. Piesa pusa in scena de Trevor Nunn, vine ca un cover al si mai faimoasei drame "The Monkeys Trial" scrisa in 1925. Subiectul e unul de actualitate aproape: un profesor de scoala din Tennessee, John Scopes este inchis si urmeaza a fi judecat pentru ca le-ar fi citit copiilor in clasa un capitol despre evolutie bazat pe lucrarea de referinta a lui Charles Darwin "Originea speciilor". In rolul avocatului apararii avem un Kevin Spacey monumental, dezlantuit, fabulos, ce demonteaza orice incercare a acuzarii (David Throughton) de a-l eticheta ca un pacatos si un ateu ce merita ars in cele mai adanci colturi ale iadului. Sunt memorabile si infinit amuzante replicile de muscatura dintre acesti doi mari titani. As vrea sa va pot traduce si as putea-o face, dar limba romana n-ar cuprinde nici pe jumatatea frumusetea replicilor si istetimea cuvintelor enlezesti.
Titlul piesei se bazeaza pe un verset biblic ce revine obsesiv pe parcursul celor doua acte ca o piatra de hotar:
'He that troubleth his own house shall inherit the wind:
and the fool shall be servant to the wise of heart' (Proverbs 11:29)

Conform scriitorului britanic ce le-a dat englezilor o limba si o litertaura universala (need I say more?), tot ce e bun se termina cu bine, asa ca piesa are oarecum un final happy, dar scena finala cu Spacey tinand cartea lui Darwin intr-o mana si Biblia in cealalta, cantarindu-le din priviri, ramane apogeul teatral alaturi de fraza:
The Bible is just a book, a good book, but not the only book.
Piesa face parte din multitudinea de acte artistice si nu numai dedicate lui Charles Darwin, cartii sale si nu in ultimul rand teoriei evolutioniste. Poate mai mult decat oricand, o astfel de piesa, care se zvoneste ca ar fi bazata pe evenimente reale petrecute intr-o America atat de imbibata in credinta religioasa acum 150 ani, incat semana periculos de mult cu fanatismul musulman, este exact acel strop de atentie necesar in vremuri de restriste sau in vremuri cand lucrurile o iau prea pe aratura, dupa cum zice romanul.
Poate ca in ceasul al 12-lea n-ar fi rau daca toata lumea ar vedea o astfel de piesa. Pe mine m-a amuzat si in acelasi timp m-a intristat enorm la gandul ca o intelegere pur literara a cartilor de capatai din religie nu va niciodata posibila atata vreme cat religia va fi legea numarul unu intr-un stat politic si nu legea propriu-zisa facuta de oameni.

Mai bine zis, atat timp cat nu vom accepta faptul ca "God made the man and man, being a gentleman, responded the same way", religiile lumii vor continua sa se izbeasca una de cealalta, declansand in urma lor razboaie ce distrug culturi si natii intregi.

Anyway, piesa a fost cu adevarat fenomentala, un cadou perfect pentru momentul in care realizezi ca a mai trecut un an. Un pahar de vin rosu, un "Clar de luna" al lui Debussy si un articol de blog, iata finalul zilei care acum 24 de ani aducea un nou mucos pe fata Terrei.

From London with Love,


P.S. Urarea cea mai inteligenta este sa ti se indeplineasca tot ce iti doresti, dar ai grija ce doresti, ca uneori se poate implini. Pentru prima data in viata, nu stiu ce sa imi doresc. Am atins un prag de satisfactie. Tot ce imi mai pot dori acum, probabil, e sanatate, ca sa termin tot ce am inceput. Salud!

From London with love

7 zile in Londra and going. 7 zile din cele 365 ce ar trebui sa ma transforme intr-o masteranda de fotografie urbana posh, british si chiar fancy, dupa vorba catorva prieteni. 7 zile dintr-un an care ar trebui sa ma invete cu ce se manaca Londra, macar la aperitiv, cat de fabulos e sistemul britanic (oricare vreti voi: educational, medical, justitiar, administrativ, you name it) si poate sa aflu pe pielea mea cum e sa fii strain intr-o tara devenita straina de ea insasi prin globalizare.

Bla, bla, bla. O pot duce asa inca vreo doua paragrafe, cu ce ar trebui sa se prinda de mine in anul de masterat ce sta sa inceapa in vreo 2 saptamani. Hai sa trag linie si sa va povestesc un pic despre ce s-a prins, de fapt, de mine in prima saptamana:

1. Socul cultural exista cu adevarat. Nu e un bau bau menit sa va faca sa mustaciti cand cititi carti de orientare turistica pentru Papua Noua Guinee. De obicei scrie frumos negru pe alb ca nu e indicat sa te holbezi la populatia indigena, sa te interesezi din timp daca e bine cu pantaloni trei sferturi sau pantaloni lungi, mulati sau largi - you get the picture, sa fii la curent cu subiectele zilei si sa nu ii refuzi, indiferent de ce iti pun in fata, si denumesc ei mancare.

In toate ghidurile despre Londra, in brief-ul de orientare pentru noul student cazut pe London Bridge, scrie mare si frumusel: sa nu te sperii de multitudinea de rase si culori, fiecare cu ale ei traditii, pe care le vei intalni in cel mai mare pot cultural existent pe planeta. Ei da, prima oara am ras si eu. Cine sa se sperie, je care a mai batut un pic Europa, am vazut si negri, chinezi, si marocani belgienizati, pardon barbarismul. Hai, dom'le fugi de-aici. Nu ma sperii eu asa usor. Chestia interesanta e ca nu te sperii. Dar te impresioneaza. Pe bune. Si te holbezi ca prostul, fara pic de bun-simt, ca un magar roman ce esti si n-ai mai vazut nik la viata ta mica de provincial.

Primele zile juri ca te-ai mutat in Pakistan, Afghanistan sau chiar Emiratele Arabe Unite. La finalul saptamanii, daca Doamne fereste, te mananca profund sa tragi o raita pe Oxford Street, si schimbi vreo 2 metrouri pentru asta, stii ca te-ai culcat in Londra, dar odata ajuns in Raiul cumparaturilor te uiti bine de jur imprejur si-ncepi sa te intrebi usor in barba "Ce pana mea, m-am mutat la Beijing?"

In spiritul romanului salbatic: e plin de galbejiti, frate! Cu ochii cas, galbeni icteric unii dintre ei, imbracati ciudat (si ciudat nu inseamna usor efeminat, gay sau metrosexual), dar realmente ciudat, cu Iphone-ul nelipsit din mana sau ureche, astia sunt adevarata viata a Londrei bag seama. Cu sutele misunam pe Oxford, dar parca ei ne depasesc si aici, nu numai in tara lor de bastina.

2. Bunul simt si buna crestere te inconjoara discret. Nu ai cum sa te pierzi si nu ai cum sa nu gasesti ceea ce cauti. Asta e o axioma pe care cu siguranta n-ai sa o intalnesti acasa, dar aici e universal valabila, aici insemnand partea vestica a Europei. Nu gasesti un sediu de banca, intra in primul pub si vei afla, nu stii de ce nu iti merge cardul la metrou - vesnic va fi minim un nene in vesta galbena care sa te ajute, nu te prinzi cum sa ajungi la o statie de autobuz, intreaba orice trecator si iti vor raspunde amabil, cu degetul pe o harta sau prin simplele gesturi de orientare (inainte, dreapta, stanga). Nu se uita nimeni urat la tine, nu te usuieste nimeni, nu te scuipa nimeni. In timp ma voi obisnui si eu sa dau raspunsuri spontane fetelor nedumerite de turisti care descifreaza harta liniilor de metrou, sa dau buna ziua in fiecare magazin in care intru, sa spun daca ma pot ajuta cu ceva in loc sa caut ca fraiera prin tot magazinul. In timp...

3. Fiecare are treaba lui. In Londra inveti mai mult ca oriunde ca esti intr-o masa de oameni, faci parte din muulte milioane la fel de preocupati ca si tine. Nu mai sunt intr-un orasel in care dimineata la stop vedeai cel putin 2-3 fete cunoscute. In fiecare dimineata la metrou alti oameni, la pub-ul din fata alti oameni. E suficient pentru o secunda sa stai deoparte pe orice strada mai aglomerata. M-am rezemat usor de perete intr-una din zile si am deschis pentru cateva minute urechile: zeci de dialecte, culori de piele, tonuri vocale. N-are nici o importanta ca eu si omul de langa mine vorbim in romana, la doi pasi in fata se vorbeste rusa sau finlandeza, trei metri mai incolo e o gasca japoneza care se distreaza din plin, iar la coada de la casa te intampina un puternic accent frantuzesc.

Sunt doar unul din milioane. Londra ne-a primit pe toti. La ora actuala se spune ca mai putin de 10% din populatia capitalei sunt britanici get-beget. Nici nu ma mira. I-au cotropit toate natiile lumii, adusi de mirajul conservatorismului regal, de dorinta de a face parte din ceva atat de mare si important pe harta lumii ca Londra.

Se spune ca la finalul unei zile de umblat, orice turist ajunge sa contempleze Big Ben-ul si Tamisa la apus de soare, imagine ce ramane brand de tara in mintile multora. In fiecare seara cand ajung acasa, eu vad cladiri imense de birouri, strada pe care stau e plina de magazine de bijuterii detinute de afro-americani si indieni si 20 m mai sus de mine e un bar cu un chef italian si chelnerite romance. Brand-ul londonez pentru mine e caramida inchisa la culoare si varietatea.

Din Londra, cu multa dragoste, inchei prima transmisie. Sa speram ca data viitoare vor fi si ceva poze pentru cititorii atat de curiosi :)

P.S.: Ceva ce-am invatat mai demult, in prima incursiune pe afara, dar am tinut minte pana azi: la cea mai vaga silaba romaneasca din jurul meu, ce nu provine de la mine, brusc dialectul meu se preschimba intr-un british english de oxford. Si tac pana ma prind de unde provine dialectul de roman, 99% din cazuri de la cineva cu care n-as vrea nici acasa sa am de-a face. Si pana dispare individul vorbesc frumusel in limba materna a tarii de m-a primit. E mai civilizat asa domnule, sa te-nteleaga si cei din jur ;)