Se implineste un an de la moartea Vandei Condurache. De la un coleg de facultate am aflat ca Irina Pacurariu va scrie o carte despre cea care mi-a fost profesoara si nu numai. Ni s-a cerut cateva cuvinte despre ea. Acestea sunt cuvintele mele:
“Mama” Vanda
După atâta timp petrecut departe, prea departe de dumneaei, amintirea unei doamne cu suflet de copil încă mă face să tresar. Să scriu despre Vanda Condurache, despre un om atât de mare pentru unul din sutele de copii pe care i-a avut la Jurnalistică, e ca și cum ai vrea să transpui în cuvinte moartea unei stele. E sfâșietor să te gândești că unei ființe de o asemenea sensibilitate i-a fost rezervat un destin atât de tragic și de nedrept.
Doamna Vanda a fost profesoara ale cărei ore erau așteptate ca desertul la masă. Râdeam cu poftă și în același timp învățam exact ceea ce trebuia să știm despre televiziune. Nu inventam roata, ci subliniam principii de bun simț, aplicabile oricând și oriunde, chiar și în viața de zi cu zi. Teoria doamnei Vanda era o lecție de viață dată timp de 2 ore, odată la două săptămâni. Tonul molcolm al discuțiilor, comicul situațiilor descrise și ineditul orelor era ceea ce mă ținea în bancă de fiecare dată, fără să mă uit la ceas. Și când lipseam și-mi atrăgea atenția, parcă era mama care mă certa că vin târziu acasă.
Cu toate că exista, sufla și vorbea exact ca noi, ceva din culoarea părului și noblețea trăsăturilor te făcea atent la o caracteristică pe care am resimțit-o și după trecerea în lumea de dincolo: gingășia cu care ne aborda, ne certa, ne învăța și acum probabil că ne privește de undeva de sus, dintre stele, cu aceiași ochi mari, curioși și înțelegători, de mamă.
Rândurile de cerneală pot doar creiona un spirit pururi tânăr și frumos ca al mamei Vanda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu