miercuri, 3 martie 2010

In spatele halatului alb

Se ascund tot oameni. La fel ca tine si ca mine. M-am nascut, am crescut si traiesc in continuare printre urmasii lui Hippocrat, cei care au depus un juramant acum "n" ani de zile, iar azi sunt mai injurati decat muncitorii din fabrici. Nu apar sistemul care stiu ca e corupt, stiu cum si cat se ia spaga intr-un spital, stiu ca lumea nu se poate abtine sa nu dea si sa nu ia.

De la o vreme, din nefericire, am ajuns sa cunosc putin prea bine si fata media, cei care traiesc de pe urma stirii. Si ce e stirea daca nu acel ceva care vinde? Si, aparent, pentru multi, stirea nu mai are nici o limita. Este doar un caz media peste care miile de analisti ai tarii vin si-si dau cu parerea. Va aduce de ceva aminte scena urmatoare: poarta casei, tarancile adunate si sporovaind ca gastele?

E plastic si e perfect adevarat. Chiar s-au terminat toate problemele tarii de-ati ajuns sa rascoliti maternitatile si spitalele in cautare de cazuri? Dar oare daca ceilalti s-ar apuca sa scotoceasca in redactii de cazuri? Oare cum ar reactiona media? Oare cat de mare ar fi palma adusa cainelui societatii de astazi?

Medicii iau spaga. Jurnalistii sunt cumparati. Ziarele se ineaca in publicitate. Iar randurile scrise sunt din ce in ce mai mici si fontul din ce in ce mai mare. Ma uimeste ostilitatea crescanda a lumii. In Biblie scria pe undeva "Cel fara de pacat sa ridice piatra". Oare taranul care s-a plans la Pro TV nu a baut niciodata prea mult? Dar femeia care a ajuns la 50 de ani sa faca copii? Niciodata n-a luat-o pe cai gresite?

Sa ne intelegem. Sustin ideea ca avem ceea ce meritam. Nivelul de servicii este exact cel pe care il merita romanul.

Bravati ca vreti servicii mai bune, vreti conditii sclipitoare si-l injurati pe Base ca pleaca in Austria. Voi stiti cat costa un astfel de sistem medical? Intrebati vreun prieten din cei emigrati in State cam cat platesc asigurarea medicala si cam ce pot face pentru ei spitalele. La noi inca se opereaza fara consimtamantul informat al pacientului pentru a-i salva viata cate unui bou care s-a injunghiat ca a baut prea mult si oricum nu poate semna nimic. In Vest, ar muri pe targa fara semnatura, fara familie.

Cati marlani vin zilnic in spitale si cer luna de pe cer, cand ei nu platesc nici 5 bani lunar? Cate cadre medicale iau bataie pentru ca-si exercita meseria de salvatori? V-a scuipat vreodata un boschetar intre ochi? V-a zgariat pe mana un nespalat ca sa va dea fiori pana ajungeti la o chiuveta sa va spalati? V-a tusit in fata un TBC-ist?

Credeti ca medicina inca se face cu vata si cu spirt? Apendicita fiului tau costa spitalul aproape 2000 de euro. Arsura, care poate va trai, betivului de la etajul unu care a adormit cu tigara in gura, somer de taspe ani, costa zeci de mii de euro. Pe care tot spitalul ii suporta. Ce facem? Pe unul il tratam ca stim ca traieste si e mai ieftin si pe celalalt nu, ca e scump si oricum sansele lui sunt la jumatate?

In America, da. La noi, nu.

Va deranjeaza sistemul medical?! Nu veniti la spital. Nu apelati la prietenii doctori. Nu va plangeti ca va doare. Nu cereti concedii medicale ca sa plecati cu amanta la munte. Nu va automutilati in incercarea de suicid. Cititi o carte despre cum se face si-apoi incercati. NE IROSITI TIMPUL!

Pentru cei care au dinte impotriva sistemului medical, n-am decat atat sa va spun: ORICINE poate ajunge la mana unui doctor, ORICAND te poate calca o masina, ORICUM imbatranesti si vei avea nevoie de cei in halatele albe.

In final, va dau un link de pe blogul, sper, viitororului rector U. M. F. Vasile Astarastoaie:aici. Dupa articol veti gasi 2 comentarii interesante. Va rog, cititi-le. Nu sunt anonime si-mi pare bine: Dragos Pieptu, sef de lucrari la Clinica de Chirurgie Plastica si Reparatorie si Tudor Ciuhodaru, sef UPU a Spitalului Clinic de Urgente "Sf. Ioan" Iasi.

De retinut:

Am o rugamite - data viitoare cind va mai intreaba de juramintul lui Hippocrat, va rog sa le spuneti ca in versiunea originala scria ca nu avem voie sa pretindem o plata mai mare decit cea cuvenita. (Dragos Pieptu)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu