Ieri ziceam de copiute sau fituici sau rezumat de materie, fiecare dupa cum a invatat sa-i zica.
Cred ca aspect mai hulit de profi si mai indragit de elevi si studenti nu exista in toti anii petrecuti in bancile de lemn scrijelite de timp si pixurile binevoitoare. Dar sa nu ne lasam dusi prea repede si sa incepem cu inceputul. In cele ce urmeaza nu vorbesc decat in numele meu, pentru ca nu stiu ce metode au folosit ceilalti colegi si nici n-as vrea sa le periclitez viitorul stralucitor divulgand acest mic secret: toti am copiat macar o data in viata.
Fituica, in prima ei forma descoperita de mine, a fost pe banca, prin clasa a III-a. Elev silitor si nu prea ce eram, in prima banca, cu funde mari si buclate, am dat un test la ceva- cred ca era matematica, in clasa unor elevi mai mari, unde am descoperit cu uimire scrijelit pe-un colt de banca ceva ani de domnie (ai lui Burebista aveam sa aflu un an mai tarziu) si ceva formule indescifrabile pentru mine (de algebra aveam sa aflu tot cativa ani mai tarziu).
Scrisul pe banca a fost o actiune ce se producea cu ardoare in fiecare pauza inainte de teze. Tupeul cu foi scrise cu materie nu mi-a venit in cap decat mult mai tarziu, deja fiind in facultate. Ciornele, cum le ziceam eu, erau foi scrise/mazgalite, facute sa arate ca ciornele de la examene, cu mentiunea ca de obiceau contineau capitole bune de materie reduse la ecuatii algebrice pe care doar autorul si cel mult colegul stiau a le descifra. Pe aceasta cale as vrea sa-i multumesc "sora-mii" ca a ei a fost ideea cu aceste foi (ei sigur nu-i stric nici un viitor ca-i prea desteapta blonda asta sa nu ajunga juma de presedinte ) si a tinut in toti cei 4 ani impecabil. Tot in facultate am descoperit o metoda mai putin utilizata de mine personal: servitele. Servitele erau lucrarea toata, scrisa frumos, impecabil, pe care doar le atasai la foaia originala din examen unde se scriau subiectele. Servitele erau speciale: nu puteau fi folosite decat la examenele profilor care stiam ca dau "cu punct si virgula" din ce predasera la curs, nu erau valabile pentru examenele cu subiecte din seminar si, mai ales, nu prea se foloseau la profii "ciudati". Personal, cred ca o data, cel mult de 2 ori, am recurs la servita. Si recunosc ca am avut un morcov pana la vederea rezultatelor destul de mare.
Azi am inteles ca handfree-ul si castile sunt la moda. Mai incercau si pe la noi in an, dar trebuiau cel putin doi oameni pentru metodele astea tehnologice si timingul trebuia sa fie facut impecabil.
Din punct de vedere etic, fituicile erau cosmarul tuturor profilor. Din punct de vedere al chefului de invatare erau substitutul ideal. Nu invatai, da citeai materia cu siguranta ca sa faci fituica. Trebuia sa scrii mic, strans, te uitati de 2 ori peste cuvant, termenii ciudati erau scrisi mai citet, etc.
Concluzia: copilului meu am sa-i recomand calduros sa invete sa-si faca fituici. Sunt o metoda ideala de invatare pentru cei carora le e lene sa citeasca pur si simplu materia sau sa si-o rezume. Producerea de fituici duce la invatare. Simplu. Un singur prof mi-aduc aminte ca ne ruga sa facem fituici, ca sa nu fie nevoit sa ne arda niste note nasoale. Stia el ce stia.
NU e corect sa trisezi si nici n-am prea facut-o dupa cum veti vedea: cand ajungeam la examen, scriam subiectele si realizam cu stupoare ca nu prea mai am nevoie de foi si de bataia de cap de a nu fi prinsa pentru stiam mai bine de jumatate din subiecte prin simplul fapt ca citisem pe bune, macar o data, materia. Inevitabil, ceva tot imi ramanea in cap. Intamplari cu fituici au fost destule prin an, multe nu cu happy-ending, dar una mi-a ramas in cap si mi-a fost improspatata memoria la o ceasca de ceai ieri, cu o fosta colega si cea mai buna prietena.
Examen la istorie. Cine invata istorie la jurnalism in afara de cei carora ori le-a placut ori le-a placut in anii de liceu? Eu eram printre aia carora le-a placut, am dat si bac si capacitate pe istorie, fiind una din materiile care ma facea sa stau pana la 14.00 lunea la scoala. Prietena mea in schimb, fascinata de conserve si geografie, nu se rupea de invatat la istorie. Stia suficienta, dar nu la un nivel la care sa zici ca te duci fluierand la examen. Prin urmare, fata pune mana si-si face ciorne, incatata chiar de calitatea lor. Vine exameul, se dau subiectele, ramane asistentul cu noi. Citesc subiectele, citeste si ea. Recunosc, trecusem si eu ceva ani pe-o foaie de hartie, dar am concluzionat ca nu prea o sa am nevoie de ciorna, intrucat unul din subiecte era o argumentare personala care avea la baza un fapt istoric, dar necesita un pic mai mult: ceea ce astazi este cunoscut sub denumirea generica de "cunostinte generale". Colega mea, citeste subiectele, scoate ciorna si incepe sa scrie. Asistentul, frumusel si tinerel face ce face, vede ciorna, i-o ia si nu zice nimic. Colega mea, morcovita toata, scrie mai departe cu furie pentru ca fata, stia subiectul, ciorna fiind forma de verificare a veridicitatii datelor. Nu i-a spus nimic la acel examen. Ea a luat 9. Eu am luat 8 sau 9. Nici una din noi n-a copiat, desi aveam de pe ce.
Au fost putin examene la care am copiat efectiv, de pe ciorne sau de la colegi. Nu-mi pare rau. Hei, am termiant facultatea, in fond, si pot sustine o opinie cu argumente fara sa-mi fie rusine ca nu stiu. Am considerat intotdeauna ca materia care nu mi-a intrat in cap n-are ce cauta acolo. Simplu, nu?
Termin prin a-i reaminti lui Alex, "sis", unica melodie care ne-a facut sa radem la prea multe cursuri, care ne-a placut ani la rand si inca ne place, pe care am dansat de era sa rupem boxele la Qvinta, pe care am avut-o ringtone ambele si care imi aduce inevitabil aminte de timpul pierdut prea repede in facultate. Enjoy!
Here's to you sis! :D
Cred ca aspect mai hulit de profi si mai indragit de elevi si studenti nu exista in toti anii petrecuti in bancile de lemn scrijelite de timp si pixurile binevoitoare. Dar sa nu ne lasam dusi prea repede si sa incepem cu inceputul. In cele ce urmeaza nu vorbesc decat in numele meu, pentru ca nu stiu ce metode au folosit ceilalti colegi si nici n-as vrea sa le periclitez viitorul stralucitor divulgand acest mic secret: toti am copiat macar o data in viata.
Fituica, in prima ei forma descoperita de mine, a fost pe banca, prin clasa a III-a. Elev silitor si nu prea ce eram, in prima banca, cu funde mari si buclate, am dat un test la ceva- cred ca era matematica, in clasa unor elevi mai mari, unde am descoperit cu uimire scrijelit pe-un colt de banca ceva ani de domnie (ai lui Burebista aveam sa aflu un an mai tarziu) si ceva formule indescifrabile pentru mine (de algebra aveam sa aflu tot cativa ani mai tarziu).
Scrisul pe banca a fost o actiune ce se producea cu ardoare in fiecare pauza inainte de teze. Tupeul cu foi scrise cu materie nu mi-a venit in cap decat mult mai tarziu, deja fiind in facultate. Ciornele, cum le ziceam eu, erau foi scrise/mazgalite, facute sa arate ca ciornele de la examene, cu mentiunea ca de obiceau contineau capitole bune de materie reduse la ecuatii algebrice pe care doar autorul si cel mult colegul stiau a le descifra. Pe aceasta cale as vrea sa-i multumesc "sora-mii" ca a ei a fost ideea cu aceste foi (ei sigur nu-i stric nici un viitor ca-i prea desteapta blonda asta sa nu ajunga juma de presedinte ) si a tinut in toti cei 4 ani impecabil. Tot in facultate am descoperit o metoda mai putin utilizata de mine personal: servitele. Servitele erau lucrarea toata, scrisa frumos, impecabil, pe care doar le atasai la foaia originala din examen unde se scriau subiectele. Servitele erau speciale: nu puteau fi folosite decat la examenele profilor care stiam ca dau "cu punct si virgula" din ce predasera la curs, nu erau valabile pentru examenele cu subiecte din seminar si, mai ales, nu prea se foloseau la profii "ciudati". Personal, cred ca o data, cel mult de 2 ori, am recurs la servita. Si recunosc ca am avut un morcov pana la vederea rezultatelor destul de mare.
Azi am inteles ca handfree-ul si castile sunt la moda. Mai incercau si pe la noi in an, dar trebuiau cel putin doi oameni pentru metodele astea tehnologice si timingul trebuia sa fie facut impecabil.
Din punct de vedere etic, fituicile erau cosmarul tuturor profilor. Din punct de vedere al chefului de invatare erau substitutul ideal. Nu invatai, da citeai materia cu siguranta ca sa faci fituica. Trebuia sa scrii mic, strans, te uitati de 2 ori peste cuvant, termenii ciudati erau scrisi mai citet, etc.
Concluzia: copilului meu am sa-i recomand calduros sa invete sa-si faca fituici. Sunt o metoda ideala de invatare pentru cei carora le e lene sa citeasca pur si simplu materia sau sa si-o rezume. Producerea de fituici duce la invatare. Simplu. Un singur prof mi-aduc aminte ca ne ruga sa facem fituici, ca sa nu fie nevoit sa ne arda niste note nasoale. Stia el ce stia.
NU e corect sa trisezi si nici n-am prea facut-o dupa cum veti vedea: cand ajungeam la examen, scriam subiectele si realizam cu stupoare ca nu prea mai am nevoie de foi si de bataia de cap de a nu fi prinsa pentru stiam mai bine de jumatate din subiecte prin simplul fapt ca citisem pe bune, macar o data, materia. Inevitabil, ceva tot imi ramanea in cap. Intamplari cu fituici au fost destule prin an, multe nu cu happy-ending, dar una mi-a ramas in cap si mi-a fost improspatata memoria la o ceasca de ceai ieri, cu o fosta colega si cea mai buna prietena.
Examen la istorie. Cine invata istorie la jurnalism in afara de cei carora ori le-a placut ori le-a placut in anii de liceu? Eu eram printre aia carora le-a placut, am dat si bac si capacitate pe istorie, fiind una din materiile care ma facea sa stau pana la 14.00 lunea la scoala. Prietena mea in schimb, fascinata de conserve si geografie, nu se rupea de invatat la istorie. Stia suficienta, dar nu la un nivel la care sa zici ca te duci fluierand la examen. Prin urmare, fata pune mana si-si face ciorne, incatata chiar de calitatea lor. Vine exameul, se dau subiectele, ramane asistentul cu noi. Citesc subiectele, citeste si ea. Recunosc, trecusem si eu ceva ani pe-o foaie de hartie, dar am concluzionat ca nu prea o sa am nevoie de ciorna, intrucat unul din subiecte era o argumentare personala care avea la baza un fapt istoric, dar necesita un pic mai mult: ceea ce astazi este cunoscut sub denumirea generica de "cunostinte generale". Colega mea, citeste subiectele, scoate ciorna si incepe sa scrie. Asistentul, frumusel si tinerel face ce face, vede ciorna, i-o ia si nu zice nimic. Colega mea, morcovita toata, scrie mai departe cu furie pentru ca fata, stia subiectul, ciorna fiind forma de verificare a veridicitatii datelor. Nu i-a spus nimic la acel examen. Ea a luat 9. Eu am luat 8 sau 9. Nici una din noi n-a copiat, desi aveam de pe ce.
Au fost putin examene la care am copiat efectiv, de pe ciorne sau de la colegi. Nu-mi pare rau. Hei, am termiant facultatea, in fond, si pot sustine o opinie cu argumente fara sa-mi fie rusine ca nu stiu. Am considerat intotdeauna ca materia care nu mi-a intrat in cap n-are ce cauta acolo. Simplu, nu?
Termin prin a-i reaminti lui Alex, "sis", unica melodie care ne-a facut sa radem la prea multe cursuri, care ne-a placut ani la rand si inca ne place, pe care am dansat de era sa rupem boxele la Qvinta, pe care am avut-o ringtone ambele si care imi aduce inevitabil aminte de timpul pierdut prea repede in facultate. Enjoy!
Here's to you sis! :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu