Liber la electorale

Vine 2 mai. Adica vine campania electorala pentru locale. Adica muuult asteptata perioada de dezmat de tip "Va promit ca..." incepe pe 2 mai, proaspata zi libera acordata poporului roman arhirupt de atata munca dupa cele 2 zile libere de Paste si 1 mai. Ce mai ramane din prima saptamana de campanie? Ceva mai mult decat urmele maronii de pe strada, amprente nevinovate ale papucilor mazgaliti cu "noroc".

Ei da, asteptam luna asta mai ceva ca pe sfintele moaste perindate in fiecare octombrie. De ce? Varia motive. Ca de exemplu:

1. Astept sa-l aud pe Gigi cum promite din robinetul lui hectolitri de prostii pe care doar comunistii, capsatii si politehnistii indobitociti le mai cred. (Da doamne sa nu depaseasca 50% din prostimea orasului!)

2. Visez ca IS, prima mea iubire la candidaturile de anul asta si cea mai puternica dezamagire, sa se tina de cuvantul dat la conferinta PD-L si sa-l urmareasca indeaproape pe domnul costum si cizme de cauciuc, macar un sfat stilistic sa-i dea, daca mai mult nu poate sa-si bage coada.

3. Vreau sa rad din nou o luna de cat de mult poate lucra Citadin 24/24 pe seama unor aberatii totale, pentru ca 40 de zile mai tarziu, dupa scripte, sa avem de 3 ori mai multe gropi.

4. Vad deja gloata de jurnalisti isterizati de dosare scoase de sub naftalina: anti-Gigi, Oprea, Schrottter, Dorojan, Simirad, Dobre, Oancea, blonda PNG si tanarul Matasaru (sigur te gasesc astia cu vreo 3 randuri lipsa la blog plus vreun tablou bunghit la tara). Ca asa-i presa: traseista, da' munceste de placere!

5. Randuri de tus risipite, mii de baloane si alte echipamente de birotica irosite absolut stupid, tricouri, sepci, pixuri, de parca ar trimite tot Iasul la congrese ca sa "vaza si taranul shivilizatie", bre! Total: are tot omu pix de scris pe strada si-o sapta sa se protejeze de soarele lui mai!

6. In final, vreau sa cred ca dreptul ala pentru care generatii intregi s-au batut nu va fi irosit de ieseni capsati ca le-o plecat primarita schrotterita sau ca "domle, is niste hoti. la ce bun sa votez?" Si la magazin sunt niste hoti cu preturi umflate, dar tot te duci sa cumperi paine, lapte si oua, nu? Sper sa avem suficienta ratiune sa mergem la vot. O data la 4 ani ni se da speranta ca avem puterea sa schimbam.
Macar culoarea autoritatilor, daca nu naravurile impamantenite.

P.S.: E ca mersu' la biserica. Nu e fascinant, da' macar mai citesti o poveste-doua pe pereti, mai auzi un ringtone interesant din altar. Tot asa si la votare! :D

50 de ani irecuperabili

Cam asta e diferenta temporala care desparte Romania, Iasi-ul de Anglia, respectiv Londra. La aterizarea pe aeroportul din Luton, un mic orasel aflat la vreo 50 km departare de capitala Marii Britanii, imi venea sa-mi musc mainile uitandu-ma la autostrazile lor supra sau subterane, fara nici o trecere la nivel cu multitudinea de cai ferate si strazi colaterale. Infrastructura lor pare perfecta. Dar nu e. Si la ei exista cozi si nervi in trafic. Diferenta e ca in 7 zile de mers prin cea mai aglomerata zona a Londrei n-am auzit decat 3 claxoane. Aceleasi 3 claxoane le-am auzit de la Baneasa in mai putin de 5 minute de la urcarea in taxi.

Parca m-am suit intr-o masina a timpului. Am dat peste strazi curate, desi nu au prea multe cosuri de gunoi pe strada (motivul fiind atentatele de la metrou de acum cativa ani). O multitudine de oameni care folosesc metroul, si totusi nimeni nu se impinge de aiurea si nimeni nu iti vorbeste cu "Move over, f***er!" Am dat peste rampe pentru cei cu dizabilitati construite cu bun simt, nu la unghiuri infernale si de marimi liliputane prin care n-ar putea trece nici un adolescent anemic. Am dat peste o politete incredibila, indiferent ca vroiai o sticla de apa sau probai 10 perechi de blugi. Acelasi "Hello! How may I help you?" aparea la orice ora, de la supermarket la magazinul din coltul strazii.

Da, Londra e aglomerata, dar nu e sufocanta ca Bucuresti-ul. Da, sunt multe masini, enorm de multe, dar sunt parcati ordonat, fara sa blocheze de aiurea si doar acolo unde au voie, chiar daca trebuie sa plateasca taxe. Da, e poluare, dar nu o simti pentru ca nu merg ca nebunii intr-a doua cu 100 km/h ca sa faca impresie cu motoarele rupte si esapamentele ultimul racnet. Da, Londra dispune de cateva spatii verzi incredibil de mari si londonezii merg acolo sa stea intinsi pe iarba, sa hraneasca ratele si gastele, dar nimic nu ramane dupa ei. Totul se pune intr-o punga si se arunca la primul cos. Da, au cozi la toaleta, dar lumea asteapta frumos la rand, fara vociferari si injurii.

Londra nu e perfecta, e plina de imigranti, plina de toate triburile lumii, hoti, profitori si mici pungasi. Dar e plina si de un farmec unic: acela ca orice ai vrea sa faci, te va lasa s-o faci. No questions asked.

Da, pub-urile sunt pline si au o problema in populatia nativa cu bautura, dar berea are o concentratie de alcool mai mica decat la noi, iar gustul e de 10 ori mai bun. Da, au preturi mari pentru cei care au tendinta sa transforme mereu lira in RON, dar ei castiga minim 5.62 GBP/h in timp ce un roman face 3.75 RON (600 RON impartit la 40 h/ sapt. x 4 saptamani). Acolo cu 5 lire sterline iti cumperi 2 litri de lapte, 1 paine si 12 felii de sunca. Din cate stiam la noi cu 3,75 RON iti iei maxim o paine.

TVA-ul a scazut la 16,5 %, iar cand a lovit criza, Marea Britanie a scos complet din circulatie TVA-ul pentru o luna si jumatate pentru a nu infricosa populatia si a ii indemna sa cumpere in continuare. De ce la ei Cola poate sa fie mai scumpa decat sucul natural de portocale? De ce mancarea din Supermarketul local era 90% produsa local, in UK, in timp ce la noi troneaza 90% produse importate? Pentru ca Marea Brtanie poarta un razboi feroce impotriva mancarii modificate genetic si tin cu dintii la agricultura proprie. De aici, lanurile imense cultivate in apropierea comitatului Kent ce se pot vedea cu usurinta din avion.

De ce la ei se poate si la noi nu? Pentru ca romanul e fraier, dar se vrea smecher, lenes, dar o face pe victima societatii capitaliste, delasator, dar vrea fonduri europene si nu stie ce sa faca cu ele. Intotdeauna am tras spuza pe turta noastra, uitand sa mai intindem o mana de ajutor. Avem impresia ca cei 50 de ani petrecuti in comunism obliga celelalte state mai avansate sa ne ajute, ca si cum am purta o marca a retardarii in societate.

Da, cei 50 de ani au marcat profund generatiile care au trait si Epoca de aur, si foametea, si deziluzia sistemului perfect, si tranzitia propovaduita de un Moise modern in pustiul mintilor indobitocite de un sistem crud. Mai tineti minte poantele cu luminita de la capatul tunelului?
Cand am ajuns in Londra, am priceput in sfarsit ce s-a intamplat cu ea: au furat stalpul de iluminat sa-l dea la fier vechi, caci asta stim cel mai bine ca popor: sa avem parte de un castig nemeritat.

De-a gata nu mai functioneaza. Europa ne-a tot asteptat vreme de acei 20 ani propovaduiti de Brucan sa ne revenim. Pentru asta, ar trebui sa murim toti si sa se nasca o noua populatie fara amintirea acelor ani. Fara istorie.

Pana atunci, ne vor departe mereu acei 50 ani irecuperabili, vitali si necesari pentru a ne depasi limitele autoimpuse de popor sarac, coada Europei si multe alte epitete pe care ni le-am dat singuri.

Sa traim ... bine, nu?


Cateva mostre de ce iti poate oferi Londra vazuta de mine:

Mario is the $#$^% WORST

Or so they say.... Come on, laught your heart out




Si continuarea:

From London with love - part 6

Articolul asta ar fi trebuit sa se cheme "Ce e ala dor de tara?" Din nefericire il scriu din Londra, deci chestia asta ma face usor ipocrita, nu? Am plecat de bunavoie acum vreo 10 luni sa studiez pe dracu' facut in patru in inima Albionului. Stiam ca nu umbla nimeni cu covrigi pe strazile lor, dar am plecat batandu-ma eroic cu pumnii in piept ca nu ma mai intorc.

Si dupa zece luni inca nu mi-am schimbat parerea. Tot ma mai bat eroic cu pumnii in piept. Si zic: la ce dracu sa ma intorc? Dupa mine au ramas un bunic, biet pensionar, din aia care au infundat in tinerete puscaria ca n-avea 'spate' la partid, un papagal care are conditii mai stricte de intrare in Marea Britanie decat au arabii pe aeroportul din Washington DC si cativa prieteni carora le plang de mila.

Stupid, ca n-am de ce. Conditia de emigrant roman in Anglia nu e una tocmai ideala. Dar e mai bine ca acasa. Nu castig mii de lire, muncesc doar part-time, trag de lire de la o saptamana la alta, dar mi-e bine. Londra e obositoare, dar pe strada mea nu se aud manele, doar un pic de miros de gratar de la vecinii cehi ca a venit caldura (22-25 grade Celsius, nu va imaginati calduri de tropice).

Dar e bine. Nu ma dau banii afara din casa, dar pot sa ies la o plimbare intr-un spatiu verde fara sa fiu de sase la geanta, sa stau intinsa pe iarba si sa o si calc, sa joc tenis in parcul din spatele casei, sa vad expozitii de fotografii in inima Londrei la jumate de ora de mine. Daca ma enervez, impusc si doua bilete la Arsenal si am rezolvat weekendul.

Culmea, linistea mea se datoreaza tocmai faptului ca sunt emigrant. Sunt acel emigrant care oricum n-are mare frectie de drepturi si oricare guvernare ar veni, tot asa ne trateaza. Coruptia lor e un subiect ca si inexistent, nu pentru ca nu exista, ci pentru ca si ei sunt obisnuiti sa dea si nu mai sare nimeni in sus de sapte coti. Au un sistem sanitar la fel de plin de infectii spitalicesti, cazuri de malpraxis si probleme de antibioterapie (adica ghiduri de protocoale despre cum, cand si cat antibiotic se da in functie de pacient si diagnosticul atasat). Au un sistem legislativ care discuta despre copacii verzi din fata casei, cum ar trebui sa arate cosurile de gunoi si cand mai asfalteaza Sudul Londrei ca e un fel de Miroslava putin mai caraibeana. Regina doarme cu spor in palat si stie ca tara ei va infrunta intr-un final aceeasi criza in care a intrat toata lumea. La ultima schimbare in 10 Downing Street au descoperit ca-n bancul ala, un plic in care scria sus si tare 'V-ati futut! Canci bani in trezorerie' si asta nu e poanta, e pe bune.

Linistea mea are si momente cand se fute. Cele mai multe: cand deschid Realitatea. Ma mananca in unele dimineti si am porniri sado-masochiste de genul "hai sa vad ce mai e in tara". Si linistea mea brusc incepe sa caste niste ochi din ce in ce mai mari, pentru ca dupa cateva minute sa rasufle din ce in ce mai greu pana izbucneste intr-un oftat plin de tristete si 'bagami-ash p...a, prosti mai suntem Doamne!'

Acum cateva saptamani, un coleg de munca a venit sa ma intrebe daca e rascoala in tara. Rascoala, nu revolta, subliniez. Ca CNN-ul are niste imagini cu tepe in Bucuresti. Cazut de falca, pleznit ochi in monitor si degete in tastatura. Nu, tara nu era trasa in teapa mai mult decat de obicei, ci sindicalistii avusesera o idee bestial de inteligenta de a face un pic de show in fata Parlamentului in combinatie cu niste papusi tip Ku-Klux-Klan negre bagate in tepe. (Si ne mai plangem ca tot ce stiu strainii despre noi este Dracula si faptul ca suntem o tara a lumii a treia undeva in Balcani)

Greu mi-a fost sa-i explic omului ca ceea ce a vazut el nu e Rascoala de la Bobalna, ce a inceput pe-un deal si s-a terminat in 1907 conform unui proaspat elev de Bac, ci simple demonstratii din partea clasei muncitoare profund nemultumite de masurile autoritatilor noastre. Si omul a pus o intrebare magnifica: pai si ce atata tevatura? Ca la noi sunt zilnic de astea in fata la Parlament?!

Omul avea dreptate. In fiecare pauza de masa la Parlamentul britanic ministrii lor se duc sa vada oferta zilei la demonstranti si culorile steagurilor prinse de garduri. O bucata de pajiste plina de corturi cu cele mai variate cereri: cacatul cainilor, Iran, Fasia Gaza, avorturile, homosexualii. Ziceti voi si mai ce, ca sigur ii gasim acolo cum fac foamea.


Si-atunci linistea mea isi ia jucariile, inchide orice legatura cu realitatea romaneasca si pleaca la plimbare sa hraneasca ratele casei regale. Orice dor de tara manifestat prin amintirile de prin muntii patriei dispar la primul contact cu stirile despre coruptie, pensionarii din strada, profesori nemultumiti, spitalele ucigatoare de oameni si alte campanii de presa tipic extravaganto-tiganesti si romanesti.

Imi pun castile in urechi si dau play:

Tot ce e bun tre sa dispara din aceasta tara
De unde numai prostii ca noi nu se mai cara
Cu siguranta si respectul mori de foame bai nene
Baga-ne-am p..a in liniste, in lege si ordine.

Enjoy!

Because imi place

Nu fac de astea. Nu-mi place sa recomand site-uri sau bloguri. Si totusi, azi de dimineata, o prietena( da Doamne sa nu ma bata cand o citi aste randuri!!) mi-a aratat o noua fata de-a ei, una rea de tot, adica asa cum trebuie sa fii astazi daca vrei sa supravietuiesti fara sa te doara genunchii si limba.
Ladies and gentleman... domnisoara Bianca Grigoriu.
Sper sa va bucure sufletele realiste din plin si sa va muste din ego cu putere.

Enjoy my Guerrila friend!!

Barcelona - it was the first time that we met .... Barcelona - how can I forget

Barcelona:

• orasul pisicilor negre care nu raspund la pis-pis, al mimilor si al omului-invizibil;

• orasul care arde mocnit ziua si se transforma intr-o fantana colorata si muzicala noaptea;

• orasul in care Gaudi, arhitectul de vaza al Spaniei, respira prin fiecare balcon de cladire, unghi de strada, bucatica de piatra imbinata in minunatele sale case, statui si parcuri;

• orasul in care poti intalni un adevarat palat al Celui de ne pazeste in aceasta viata- Sagrada Familia - o materializare a frumosului dus la perfectiune. E neterminata, dar iti taie rasuflarea. La propriu. Si nu poti spera decat ca toata aceasta opera de arta, cu turnurile care strapung cerul Barcelonei, il face pe Dumnezeu sa zambeasca;

• orasul in care muzica e la ea acasa, sunetele tribale se imbina cu orga, rockul cu jazz-ul, iar noi, simpli turisti, ramanem agatati de cate un stalp, uimiti de desfasurarea incredibila din fata ochilor;

• orasul in care fiecare strada are propria ei culoare, dar una mai ales respira si traieste la fel ca toti ceilalti: Rambla, locul de promenada vechi si nou al tuturor, intesat de buticari, biciclete, mii de turisti si toate limbile pamantului, locul in care te pierzi cu totul de tine si te afunzi intr-o lume de basm;

• orasul in care cladirile iti inspira respect, statuia lui Columb iti va da dureri in ceafa, iar leii ce-l strajuiesc, desi din piatra, te vor face sa vrei sa-i auzi cum maraie;

• orasul in care marea clipoceste usor, clatinand sutele de vase de croaziera si somnul turisilor veniti in promenada pe ponton sau adormiti pe vreo banca;

• orasul in care mirosul de usturoi e la fel de puternic ca cel al sulfului, ca cel al strazii aglomerate, ca cel al prafului care nu apuca sa se aseze pe frunze;

• orasul in care milioane de oameni primesc alte milioane de oameni in vizita;

• orasul in care te simti... acasa.

Freddie (Mercury), you we're right. And if God willing we will meet again someday...

My Huckleberry friend....

Daca as spune "Breakfast at Tiffany's" si Audrey Hepburn ai zice ca sunt o fana a filmelor vechi. Si chiar sunt. Cartea, in cazul de fata - a lui Truman Capote - pentru nestiutori si curiosi- e mai serioasa decat pelicula ce a facut istorie in fashion cu a ei "little black dress".

Dar, mai mult decat o iubitoare de oldies, sunt o iubitoare inraita de muzica veche si foarte veche. Henry Mancini a scris special pentru acest film o melodie care a ramas in istoria muzicii, a fost reluata de zeci de ori de alti mari artisti, dar niciunul n-a mai reusit sa-i dea savoarea unei plimbari la 7 dimineata prin fata vestitului magazin de bijuterii si senzatia ca toata lumea e la picioarele tale.

Melodia asta o stiam de ceva vreme. Aflata in pragul unei mari schimbari, sincer, e melodia care ma face sa ma simt bine. Sa nu-mi fie frica de ce-o sa vina. Sa am curajul sa pasesc mai departe pe drumul de care ma tin strans cu dintii momentan. Sa nu ma uit inapoi.

Enjoy! (as I do)