Avatar- oare mai e vreo persoana prin partile tehnologizate si civilizate ale planetei (includem si N-ul Romaniei aici :D) care nu stie ce e ala?
Intr-un final glorios, dupa o luna de asteptat de la momentul cumpararii biletelor, am poposit in sfarsit in sala IMAX din Waterloo, London, sa vad senzatia anului 2010 si revelatie tehnologica a lui James Cameron: AVATAR.
Sala full, ochelari simpatici, oameni politicosi dupa ce am sculat juma' de rand de 50 de persoane ca sa ajug la locurile alese. Here goes 3, 2, 1...
Houston, WE HAVE A PROBLEM! 3D, care 3D ? ca m-a luat o durere de ochi in primele 10 minute de abia ma puteam concentra la ecran. Sa ne uitam cu spor la planuri separate, cam asta e 3D-ul care a revolutionat sistemul cinematografic. Senzatia ciudata vine din faptul ca vezi efectiv diferenta in plan dintre masa si cotul tipului de pe masa.
Jungla, frate, si-apoi nava spatiala si lumea futuristica a lui 2154 (sigur colonizam noi alta planeta in 150 ani, aha!). E uau sa vezi cum iti plutesc prin fata ochilor niste mini-meduze si sa ai senzatia ca le poti atinge. Si mai haios es a vezi cum vine spre tine ditai pasarea-dragon care are niste colti de T-rex si design a la Alexander Mcqueen.
Cu ce am ramas dupa tot 3d-ul ala: o vaga durere de cap (Alice in Tara Minunilor va primi o binemeritata vizionare clasica ca as vrea sa fiu atenta la ce se intampla nu la cum se misca regina spre mine, amenintator) si o senzatie ca tot ce mi-a aratat el pe Pandora e, pana la urma, filmat pe Pamant.
Povestea e slaba, trasa de par si mai cusuta cu ata alba chiar si decat American Pie. Nici efectele nu sunt de sa te lase pe spate, Star Trek si Transformers fiind mult mai avantajate din punctul asta de vedere. Dar culorile, doamnelor si domnilor. Ei, asta-i altceva.
Trei ore mai tarziu, la 3 dimineata, semi-adormita intr-un bus care ma purta spre Nordul Londrei, realizam de fapt atractia filmului. Cand eram mica, mama imi punea la pick-up povesti la culcare. Stand in pat si ascultand vocile care imi descriau taramuri fantastice, palate de clestar si armasari de foc, mintea mea recrea toate acele imagini in ceea ce denumesc generic astazi taramul de basm.
Asta a fost Avatar pentru mine: reintoarcerea la taramul de basm de la 5 ani. Multumesc Cameron pentru momentul de copilarie neasteptat.
De obicei nu recomand un film cu o poveste aproape neexistenta. Dar Avatar merita din tot sufletul pentru ca pe parcursul celor 2 ore si jumatate toti adultii vor redeveni copii. Parol!
Intr-un final glorios, dupa o luna de asteptat de la momentul cumpararii biletelor, am poposit in sfarsit in sala IMAX din Waterloo, London, sa vad senzatia anului 2010 si revelatie tehnologica a lui James Cameron: AVATAR.
Sala full, ochelari simpatici, oameni politicosi dupa ce am sculat juma' de rand de 50 de persoane ca sa ajug la locurile alese. Here goes 3, 2, 1...
Houston, WE HAVE A PROBLEM! 3D, care 3D ? ca m-a luat o durere de ochi in primele 10 minute de abia ma puteam concentra la ecran. Sa ne uitam cu spor la planuri separate, cam asta e 3D-ul care a revolutionat sistemul cinematografic. Senzatia ciudata vine din faptul ca vezi efectiv diferenta in plan dintre masa si cotul tipului de pe masa.
Jungla, frate, si-apoi nava spatiala si lumea futuristica a lui 2154 (sigur colonizam noi alta planeta in 150 ani, aha!). E uau sa vezi cum iti plutesc prin fata ochilor niste mini-meduze si sa ai senzatia ca le poti atinge. Si mai haios es a vezi cum vine spre tine ditai pasarea-dragon care are niste colti de T-rex si design a la Alexander Mcqueen.
Cu ce am ramas dupa tot 3d-ul ala: o vaga durere de cap (Alice in Tara Minunilor va primi o binemeritata vizionare clasica ca as vrea sa fiu atenta la ce se intampla nu la cum se misca regina spre mine, amenintator) si o senzatie ca tot ce mi-a aratat el pe Pandora e, pana la urma, filmat pe Pamant.
Povestea e slaba, trasa de par si mai cusuta cu ata alba chiar si decat American Pie. Nici efectele nu sunt de sa te lase pe spate, Star Trek si Transformers fiind mult mai avantajate din punctul asta de vedere. Dar culorile, doamnelor si domnilor. Ei, asta-i altceva.
Trei ore mai tarziu, la 3 dimineata, semi-adormita intr-un bus care ma purta spre Nordul Londrei, realizam de fapt atractia filmului. Cand eram mica, mama imi punea la pick-up povesti la culcare. Stand in pat si ascultand vocile care imi descriau taramuri fantastice, palate de clestar si armasari de foc, mintea mea recrea toate acele imagini in ceea ce denumesc generic astazi taramul de basm.
Asta a fost Avatar pentru mine: reintoarcerea la taramul de basm de la 5 ani. Multumesc Cameron pentru momentul de copilarie neasteptat.
De obicei nu recomand un film cu o poveste aproape neexistenta. Dar Avatar merita din tot sufletul pentru ca pe parcursul celor 2 ore si jumatate toti adultii vor redeveni copii. Parol!
2 pareri:
mie sincer mi-a placut :) exact ptr senzatia asta de copil mic la teatrul de papusi (btw, imi placea la nebunie sa merg la teatrul de papusi cand eram mic) .. acuma nu zic ca m-am maturizat de dau pe din'afara .. apropo, recomand Shutter Island si How to train you dragon - asta chiar e al naibii de dragut :)
p.s. andrei ortopedie in case you don't remember :P
Ambele sunt pe lista 'de vazut'. And yeah, I do remember you dude also known as Andrei Ortopedie :)
Trimiteţi un comentariu